Trezireaaaaaaaaaaa!

Fac naveta intre 2 orase. Drumul dureaza cam 40 de minute. Mult, putin, nu conteaza, sunt 40 de minute pur si simplu pierdute. Nu prea am ce sa fac sa le fructific, chiar nimic. De citit nu pot sa citesc ca am corpul varza si ma apuca ameteala, cica e un mic rau de masina. Muzica nu ascult decat cea din autobuz care este data la minimum si cu putin noroc poti ghici melodia, dar sub nici o forma nu poti considera ca o asculti.

Privelistea e aceasi zi de zi. Stiu fiecare copac, fiecare groapa, fiecare panou publicitar si cu putin noroc si fiecare masina intalnita pe drum.
Marele meu noroc este ca masinile sunt curate, confortabile si macar calatoresc placut. Simpa Trans au tot timpul grija ca totul sa fie aproape impecabil. Stiu alte rute care au masini pur si simplu imputite, soferi batuti in cap care ironizeaza pe oricine.
De fiecare data ma asez pe acelasi scaun, in spate. Ma asez in spate pentru ca am sanse sa stau departe de galagie, asta pentru ca toti ocupa ordonat locurile incepand din fata. Galagie inseamna vorbitul la telefon tot drumul, despre prostul de sef sau pantaloni gri ai colegei aleia cu pile. Nimeni nu vorbeste despre criza, politica sau fotbal ci numai despre servici si colegi si totul presarat cu cat mai multe barfe. Singura problema este exigenta soferilor care nu le dau voie sa sparga si seminte ca am fi avut o scena clasica romaneasca.
Cu toate ca ma asez in spate, nu sunt deloc ferit de micutele dobitoace care urla in telefon vrute si nevrute despre ultima achizitie si de cat de urat sa uitat nu stiu cine la ea ca ea are pantaloni salvari. " Si fata ce o doare pe ea ce-mi iau eu, da, am avut bani, ce i-am luat ei de la gura, ce nu-i convine, e treaba mea, nu ma intereseaza ce zice prosta aia, eu fac ce vreau, nu fata, zi fata nu-i asa, hai ma fata ca nu ma uit eu in gura ei, e prosta" Exact asa suna.
Azi eram in acesi pozitie de zi cu zi, geamul nu prezenta nici un interes, muzica aproape ca se auzea.
Din cauza unui drum inchis, soferul a preferat sa o ia pe faleza din Eforie Nord. Parca ca electrizati toti calatori sau trezit din amorteala si au inceput sa priveasca pe fereastra. Parca erau in alta lume, toata lumea savura noul peisaj.
Geamurile erau neincapatoare, toti erau gura casca, toti incercau sa nu scape nimic, toti eram avizi de fiecare particica din bucata asta de drum noua.
Sunt convins ca toti mai fusesera pe acolo, dar trecuse ceva timp.
Un simplu drum a trezit pe toata lumea la viata, a reanimat naveta pentru 5 minute.
La intrarea pe drumul normal sa asezat aceasi monotonie.
Cat de usor este sa aduci un plus de vitalitate in monotonia unei persoane.