Momente care iti darama tot universul!
Le vezi la altii. " Nu-i de mine"
Le vezi in filme. " Astea-s filme"
Totul incepe printr-o banala conversatie, la fel de banala ca orice conversatie despre vreme sau stiri. Nu se simte nimic, totul este la locul lui, toate cuvintele ies normal, tonalitate normala, privire normala. Si vine, vine, o fraza care-ti darama tot universul, o fraza care te anunta ca tot ce cunosti era doar o minciuna, o fraza mai dura ca pumnul lui Mike Tyson, sigur preferam pumnul.
Cuvintele devin grele, mintea ta devine grea, devine imposibil sa proceseze toata greutatea frazei, toate legaturile si implicatiile ei. Tonul devine aspru, rece, imposibil de recunoscut. Chipul devine pietrificat, imposibil de inteles.
Acum esti paralizat complet. Creierul nu poate reactiona. Vocea iti este taiata. Privirea devine opaca. Practic esti o leguma in imposibilitatea de a avea vreo reactie.
Tot ce iti poti dori este sa fie doar o gluma, un mic joc, sa se termine cu o fraza de genul " am glumit", " te-am pacalit". Dar nu. E real, universul tau e prabusit, cerul senin dispare, rasaritul e pierdut in filme.
Motive, posibilitati, scenarii......nu, nu, nu exista nici o cale. Tot ce ramane este:
Sau
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Daca o fraza reuseste sa ne darame tot universul e semn ca e cam fragil si trebuie sa ne construim unul mai bine fundamentat.
RăspundețiȘtergerepasiivorbelor
universul uman este fragil, poate fi daramat de cuvinte si fraze aparent neinsemnate.
RăspundețiȘtergereAi nevoie doar de un cuvant....restu sunt semnificatii, actiuni si ganduri care creaza un complex.
Un univers mai bine fundamentat este ideal dar mult prea greu de atins, suntem oameni si tot timpul ne scapa detalii sau nu le dam suficienta importanta.
E adevarat ca un univers mai bine fundamentat este mai greu de atins. E adevarat ca ne scapa detalii.
RăspundețiȘtergereInsa, nu avem prea multe variante la dispozitie.
Putem sa ne pierdem in deplangerea universului pierdut, resemnandu-ne ca a fost tot ce am putut da mai bun din noi.
Putem sa adunam de pe jos cioburile fostului univers si sa vedem unde am gresit de a fost atat de fragil.
Nu exista un univers personal perfect. Exista doar un univers personal ce ne poate oferi suficienta satisfactie si protectie o perioada de timp oarecare. Mai devreme sau mai tarziu intamplari din viata noastra vor ataca universul nostru de interpretari si semnificatii si va trebui sa-l readaptam noilor informatii sau realitati.
E adevarat ca nu putem fi atenti la toate detaliile (pentru ca despre unele vom afla abia mai tarziu) dar frica de greseala nu ar trebui sa fie un motiv care sa ne opreasca. Mult mai rau decat a gresi este sa repetam aceasi greseala de doua sau mai multe ori. Astfel de repetitii ne arata ca nu am inteles cu ce am gresit sau suntem prea orgoliosi sa acceptam ca avem anumite deficiente.
Orgoliu si repetarea greseli este otrava propiului univers.
RăspundețiȘtergereEu am ales sa-mi ramana starea de confuzie, pentru ca intrebarile nu mi-au adus nimic si nici nu vad sa-mi aduca.
Lejeritatea pe termne scurt face ca totul sa devina doar o amintire. Bun sau nu, fiecare isi construieste un cocoon.